De cum am avut în mână talonul de
înbarcare pentru Tel Aviv, am simţit o stare specială şi deşi la
fiecare călătorie într-un loc nou asta e ceva normal, de data aceasta
era un soi de tulburare subţire. Nu acută , nu ascuţită . Poate să
fi fost taina ca Ţara Sfânta are ceva misterios în chiar
atmosfera sa.. Purtam la mine o carte de poeme traduse, în ebraica,
limba sfântă, de către poetul Menachem Falek şi apărută la Editura”
Zur Ott “ din Jerusalem…
Volumul îşi avea deja poevstea lui şi
eu trebuia s-o urmez. Şi s-o desăvârşesc. O poveste care a venit
spre mine fără să o fi căutat sau să mi-o fi imaginat vreodată. Totul
s-a legat de la sine , pe neaşteptate. Fără ocolişuri, fără meandre
amăgitoare.
Era o zi de august când împreună cu
partcipanţii la un Festival Internaţional de Poezie în Budapesta,
scriitori veniţi din Moscova, Hlesinki, Sanct- Petresburg, Podgorita,
{Muntenegru}, Bulgaria , Dablin, Israel, treceam pe Strada Culturii
rezervată pietonilor unde nu circulau maşini aşa că, apariţia unui
biciclist păru insolită. Omul purta o camaşă în carouri cum avea şi
Doni , când era pe pământ. Un declic interior s-a transformat
într-un poem ca un strigăt că nu mai puteam învăţa o vară pe de rost
..că nu mai putem juca vise la ruleta altor zile viitoare… Căldura
verii prezente şi trecatoare se încolacea între spiţele bicicletei .
Inutil …
Doni,dintr-o cometă străină mie, nu mă
putea tămădui. Aşa s-a scris poemul. Seara de lectura îl avea deja
inclus în program , în manuscris cum era. L-am citit.
Atunci a început de fapt, fără să
banuiesc , drumul meu spre Jerusalem.Colegul de ..festival, Menachem
Falek, plecat din România de peste o jumatate de secol, a perceput
singurul cele ce spuneam în limba română care mai vibra încă în
sufletul sau cu toate că o exersa mai rar. Oricum, faptul i-a
trezt poate amintirea glasului de mamă cu care vorbise româneşte
în copilarie de aceea mi-a propus cred, sa fiu de acord cu
traducerea versurilor în ebraica. Am luat-o ca pe o surpriză. Drept
mulţumire , i-am dăruit a doua zi un volum în româna- franceză şi
volumul în limba maghiară care urma să-l lansez chiar acolo, la
Budapesta . Surpriza era să fie şi mai şi când mi-a spus că i-ar face
plăcere daca aş accepta să traducă din fiecare carte poeziile pe
care le considera pe placul său şi să alcatuiască un volum în
ebraică. Desigur că am fost încântată . Trebuia doar să dau explicaţii
unde nu era în clar cu termenii folosiţi.
Iată aşadar, duc în bagaj acum, volumul proiectat atunci , “Scut iluzoriu”, în română şi ebraică, iar numele meu în aceasta limbă chiar pare un desen indescifrabil.
Trecând peste emoţia primelor impresii,
că tot era nopate şi se vedeau din Tel Aviv doar luminile
asemănătoare fiecărei metropole, mai port o clipă în auz cântecul cu
refrenul “salom, salom” iniţiat de câţiva tineri în avion în
momnetul când s-a făcut aterizarea şi mă opresc direct la
momnetul primei impresii de a doua zi.
Oraşul este construit doar din piatră
albă, fără brizbrizuri. O sobrietate cu care trebuie să te
obişnuieşti. Nu semăna deloc dar absolut nu semăna cu cel pe care mi
l-am imaginat eu. Este foarte mare , cu străzi care urca şi coboară ,
muntele Măslinilor străjuind şi emanând o misterioasă tăcere .”
Oraşul alb “ i-am spus în gând nevăzând nici o reclamă colorată ,ba
nici firmele magazinelor nu sunt marcate strident vizual .Muzee, cam
şapte la numar, clădiri de o sobrietate fidelă unui anume stil impus
de primăria care , ani de-a rândul chiar daca s-au schimbat edilii,
nu a schimbat legea conform căreia, în oraş este permisă
construirea clădirilor doar din piatra albă şi marmură .Ziduri înalte
cât până la etajul trei de la noi înconjoară uneori chiar casele
particulare, ca nişte fortăreţe . Îţi trebuie ceva timp să te
obişnuieşti cu imaginea total diferită decât ceea ce vezi în alte
părţi ale lumii.Şi este firesc.Jerusalimul este unic.Nu mai vorbesc
despre magia care o emana..
Prima lansare de carte a avut loc la Muzeul Hartar Haisuv, cel mai vechi muzeu din Ierusalem.
Invitaţii sunt aşteptaţi la poarta
care duce spre intrarea în oraşul vechi, eu între timp sunt condusă
să vizitez exponatele din incintă.
Este o imagine a vechiului mod de
viaţă din zona şi dupa tradiţiile poporului evreu ,cu obiecte
ilustratoare, cu imagini după cum se poate găsi în orce locaţie de
acest gen. Sala unde se va desfăşura întâlnirea literară este deja
amenajată, cărţile sunt expuse, masa prezidiului are un aer de
aşteptare daca iau în calcul numele celor care vor vorbi şi care sunt
inscripţionate pe mici plăcuţe metalice….adică, Balfur Hakek,
Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de limbă Ebraică din
Israel, Herzel Hakek, Secretarul Relaţiilor Externe, Menachem Falek,
Vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă ebraică
din Israel, Ora Pikel, directoarea Muzeului unde are loc
manifestarea.
Lumea se aduna şi înainte încă de a
începe programul, o doamnă mignionă canta la vioară încet…ca un
preludiu al simfoniei care va urma… Aflu că este invitată special, de
la Filarmonica din Jerusalem.
În cuvântul de deschidere, Balfur H. Face o urare de bun venit şi spune calduros:’’În
inima vechiului Jerusalem, purtând în inimi sensurile Bibliei vechi
şi poemele acesteia, făcem legătura în acest spaţiu , între cultura
trecutului şi prezent. Avem oaspete pe doamna Veronica Balaj din
România, dovadă că legătura între culturi nu cunoaşte graniţe.”…
Orce luare de cuvânt este redată
în engleză şi parţial în română de către traducătorul cărţii, MK.
Singura care înţelege ce spun şi cum sună poemul citit de mine , este
Maica Nicolaida pe are am invitat-o în mod special şi care , a fost
o prezenţă emoţionantă .Lacrima ei discretă o puteam intrepreta cum
voiam dar , am luat-o ca un semn de comunicare secretă…
Surpriza serii a fost faptul că,
vilonista a intrepretat în mod onorant, melodia’Ciocarlia”, învăţată
special pentru aceasta întâlnire şi primirea diplomei de onoare din
partea Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Ebraică.
Aproape de finalul întâlnirii soseşte
şi colegul meu de breasla jurnalistică , Ion Stiube, care spune că
este originar din Reşiţa de unde a plecat de foarte mulți ani
lucrează mai mult cu scriitorii israelieni de limbă română şi nu
cunoaşte protagoniştii din seara aceea. Realizăm un lung intreviu şi
ne bucurăm de cunoştinţă.
Directoarea Muzeului, dupa ce a
rostit un cuvânt chiar foarte atingător sufleteşte, mi-a dăruit un
album al lăcaşului pe care îl conduce iar scriitorii invitaţi , câte un
volum cu autograf aşa că, am plecat de acolo cu o mică bibliotecă în
limba ebraică .
Drumul din Jerusalem până la Tel Aviv îl
parcurgem tot la ceas de seară, lansarea cărţii va începe doar la
ora 19. Reţin din mersul maşinii doar nişte tunuri pătrate în
aer liber în amintirea războiului de independenţă. În Ţara Sfântă, dupa
cum ştim, liniştea interioară şi nu numai ,nu este cel mai des
întâlnită. Eu îmi fac însă un scut de bucurie la întâlnirea cu
nişte locuri speciale , cu o istorie aparte, veche şi nespus de
colorată dintotdeauna.
Sediul scriitorilor israelieni de
limba ebraică un fel de Casa a Scriitorilor este central şi impozant.
La parter te invită vizual o serie de exponate ,fotografiii,
extrase din presă , panouri cu indicii despre acţiunile şi
întâlnirile referenţiale care au avut loc aici de-a lungul anilor.Sala
destinată şedinţelor şi prezentărilor de carte are şi ea un
material ilustrativ aşezat pe toţi pereţii. Invitaţii sosesc în mici
grupuri, se vede că sunt bucuroşi să se reîntâlneasacă, îşi împart
fraze şi zâmbete, sunt prezentată şi eu ca oaspete ba la unul ba la
altul , chiar înainte de a începe seara literară. Microfonul de pe
scenă este în probe, e zarvă , vocile se amestecă între ele, ca
la fiecare evenimnet de acest gen din orce parte a lumii. Îmi face
plăcere tonul , atmosfera destinsă, toţi zâmbesc , ne simţim ca la o
petrecere sau o aniversare…
În fine, se dă semnalul începerii
când aceleaşi persoane care au fost la Jerusalem, ocupă locurile pe
podium. Mai vine şi o doamnă din comitetul de organizare a
activităţilor scriitorilor ,înţeleg mai trâziu. După luările de
cuvânt ale fiecăruia, poeţii invitaţi să împartă o seara de poezie ,
se lecturează în ebraică. Eu în română. Aici îl întâlnesc şi pe un
poet de origine română dar care scrie în ebraică. Este originar din
Oradea. A plecat acum o jumatate de veac dar vorbeşte imepcabil
româneşte. Îmi face un serviciu, devine translatorul în ebraică
,între mine şi redactorul de radio de la Radio Koll Israel care nu
este zgârcit la minute şi îmi ia un intreviu amplu.
Seara a fost plina de aplauze,
afectiune în numele poeziei, s-au facut fotografii, schimb de cărţi…
Am fost copleşită primind diploma de onoare, “Cerneala de aur” acordată de Asociaţia Scriitorilor de Limbă Ebraică din Israel…
Spre ora două din nopate intram din
nou în Jerusalem unde am ales să fiu cazată. Oraşul se arata alb
şi sobru într-o lumină difuză.
Veronica Balaj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu