Pași  printr-o   ctitorie

De fapt, ar trebui să fi folosit pluralul și să spun, pași prin mai multe ctitorii, întrucât spațiul mirific al Văraticului asta cuprinde. Ar fi de... neignorat ambientul special susținut de misterul Pădurii de Argint numită astfel de poetul național, de dulcea, ocrotitoarea și  împăciuitoarea atmosferă monahală. Ar mai fi clădirile mânăstirilor gravate cu sfințenie, adică puterea de-a învinge vremile dar, despre acestea s-a consemnat mult și pe măsura importanței lor, iar acum, a venit rândul să fie înscrisă în acest patrimoniu o altă ctitorie. Una nouă.

Termenul ctitorie sugerează desigur mai întâi, respect și plecăciune admirativă. De data aceasta, întrucât este vorba de o ctitorie contemporană, lucru care pare nepotrivit cu viața noastră în care auzim mai mult de... căpătuială, mă simt obligată a face câteva precizări, a vă invita la experimentarea unei stări de mirare. Nu tulburare, nu fior admirativ, nu imbold să mai facă și alții asemenea gesturi.

E vorba așadar de o ctitorie în cel mai exact sens. Centrul Cultural Spiritual Văratic, lăcaș care are la temelie un legământ de iubire. O puteți lua și ca pe-o omenească dorință de dăinuire în timp a sentimentelor de dragoste, putem accepta și nota romantică a motivului care a dus la startul acestei construcții. Aleasa

sorții, căci, nu oricine are șansa de-a semna o ctitorie, ei bine, a fost doamna Emilia Țuțuianu, psiholog, poetă, editor și iubitoare de cultură. L-a cunoscut și i-a sugerat domnului Dinu Sfrijan, un român emigrat mai demult  în Anglia, care dorea să lase  în memoria iubitei sale soției, Sheila Margaret Richardson, întru neuitare, un semn dăinuitor, i-a propus deci, construirea unei locații cu scop cultural. Ba mai mult, un spațiu de perpetuă înnodare spirituală a vremilor. Ideea de rămânere în timp a fost punctul motivațional. Apoi, lucrurile s-au derulat din ce în ce mai acroșant. S-a ales ca locație Văraticul. Trebuiau aprobări, desigur. Proiectului i s-a alăturat cu tot sufletul şi dăruirea Maica Stareță Iosefina Giosanu susținută şi de Consiliul mânăstirii, astfel încât se întocmesc actele pentru construcție, în preajma locului unde fusese casa Veronicăi Micle.

Menționând aceasta, am intrat deja în istoria culturală și spirituală a locului.

Fazele prin care trece ridicarea unei clădiri care trebuia să respecte linia tradițională, însemnele arhitecturale din zonă, ar putea fi încă o pagină scrisă cu litere de devotament din existența acestui lăcaș. Responsabilă pas cu pas cu împlinirea acestora fiind dna Emilia Țuțuianu, sub cuvânt de onoare față de finanțatorul Dianu Sfjrijan. Așa încât, în mai puțin de un an, în iulie 2017, clădirea este finalizată, interiorul de asemeni pregătit să-și primească oaspeții, oameni de cultură care vor susține activități specifice, precum a fost destinat dintru început.

La sărbătorirea unui an de la înființate, 28-29 iulie, 2018, Centrul Cultural Văratic a găzduitul un summum de întâmplări Sub semnul  lui Mihai Eminescu.

Intrarea în clădire nu va fi fără emoții, vă asigur. Aspectul elegant și totuși cu patina vremii, minuțiozitatea cu care s-au consonat lucrările cât și însemnele, încrustate în vitralii, (colorit și formă preluate din tradițiile locului), sunt de o perfecțiune exemplară. Admirația te ține într-o  mirare continuă. Cum adică, azi?! Se poate așa ceva? Dintr-o donație?!! În numele culturii ??!.

Un prim argument,  este o pisanie scrisă pe o carte format mare, care  te întâmpină pentru a ști de la bun început unde anume te afli: într-un loc binecuvântat  de iubire... ,,cu intenția  de a lumina, a așeza  și a rostui  vieții de obște, pentru a păstra identitatea și tradițiile  culturale locale întru bucuria sufletului”. Dacă se-ntâmplă să bată chiar atunci clopotele mânăstirii, luați-o ca pe-o binecuvântare.

Zilele organizate sub egida numelui marelui poet care și-a purtat și el pașii pe aceste locuri, au fost organizate cu aceeași minuțiozitate. În primul rând, oaspeții, veniți de la București, Viena, Iași, Piatra Neamț, Timișoara, au avut prilejul să viziteze pe îndelete întregul complex înțesat de mărturii adăpostite în sălile clădirii. Expoziție de pictură, antreuri, birouri, fotolii, (în stilul vremilor apuse, dar foarte bine executate în zilele noastre), scrinuri, sfeșnice din argint, dăruite de regretatul colecționar ieșean, Dumitru Grumăzescu, sala cu obiecte care au aparținut Saftei Brâncoveanu, (născută la anul 1776, ca fiică a lui Teodor Balș). Și ea este considerată un alt ctitor din Văratec, întrucât a donat pământul pe care-a fost construită prima mânăstire din acest perimetru monahal. Covor de epocă donat tot de către ea, o ladă tradițională și apoi... intrând în Salonul Literar, te întâmpină statuia poetului Mihai Eminescu, în bronz, cu o carte sub braț. Lucrare semnată de sculptorul Lucian Tudorache, din Piatra Neamţ. O altă lucrare, tot din bronz, la fel de impozantă şi misterioasă este bustul Sheila Sfrijan, din salonul cu același nume, amenajat la parterul muzeului şi dedicat soţiei ctitorului Dianu Sfrijan.   

Oriunde pășești nu contenești a te minuna, pui întrebări, rămâi perplex de admirație și… taci. Doamna Emilia Țuțuianu, delicat, fără emfază și laudă, secondată de domnul Dorin Dospinescu, o persoană foarte discretă, elegantă în atitudine și foarte implicat, abia dacă deconspiră  că ea, doamna, poeta menționată mai sus, a fost  și  coordonatoarea directă a constructorilor, găsindu-și timp și pentru a face rost de donațiile expuse, obținând înscrisuri, cărți rare de patrimoniu. Strădania sa de om al bibliotecii, iubitor de cultură și scrieri, este o parte din ctitorie. Maica stareță Iosefina, mereu amabilă şi zâmbitoare, aș spune că e prezentă în  mai multe locuri în același timp pentru ca totul să fie perfect.

În fine, a sosit ora, ziua evenimentului. Sâmbătă, 28 iulie a anului 2018. Să spun drept, nu mă așteptam să fie atât de multă lume în Biblioteca Mihai Eminescu de la etaj. Au fost necesare scaune aduse în plus. O sală peste care plutea fără voia noastră, un aer de  misterioasă legătură cu alte vremi.

Cuvântul de deschidere al Emiliei Țuțuianu și al Maicii Starețe Iosefina Giosanu, ne confirmă din start că nu am bătut atâta cale fără a avea parte de merituoase  alte surprize intelectuale.

Prima confirmare vine de la eminescologul Teodor Codreanu. Echilibrat, fără patimă, susține o nouă teorie, perfect plauzibilă, Eminescu, incorect politic, care-i de fapt și titlul tomului pe care îl prezintă și pe care îl va dona Centrului unde ne aflăm. Teoria domniei sale este foarte modernă, apropos  de actuala senzație făcută de, political correct, dinspre americani venind întreaga țesătură  de păreri și argumente. Cartea merită să circule, specialiștii pot face încă multe congrese dezbătând opera poetului, publicistului, prozatorului, jurnalistului politic Mihai Eminescu. Vor avea multe de aflat.

Vine la rampă, mult așteptatul, cunoscutul cercetător al operei eminesciene din manuscrise, domnul Nicolae Georgescu. În privim cu toții ca pe un colos intelectual deși, nu vrea să fie în primă atenție, e de ajuns să deschidă discuția, să aducă un argument și... ne-a făcut admiratorii domniei sale. A adus în dar instituției organizatoare, câteva dintre volumele care poartă semnătura sa. Ne uităm  cu jind la ele. Ne reține atenția titlul, Cu Veronica prin infern. Celelalte tomuri sunt doar o parte din numărul celor scrise de domnia sa, o viață întreagă după cercetări îndelungi a cernelii, a sensurilor, a grafiei, și literelor care alcătuiesc scrisul eminescian, după cum bine știm cu toții. Distinsa sa soție, dna Doina Rizea, literat de marcă de asemeni, ne va încânta și ea cu detalii din lumea scrisului completând volubilă, imaginea unor intelectuali de clasă înaltă. Oaspeții din sală, aflu că sunt poeți din  zonă dar și unii veniți de la Vaslui, profesori universitari din Iași, cu toții sunt marcați  de o sfioasă încântare intelectuală. Vizibilă.

De dincolo de fruntariile țării, a sosit până aici, la Văratec, la centrul Cultural Spiritual, eminescofilul, cum îi place să se definească, domnul Dan Toma Dulciu. Susține și dumnealui o lucrare cu idei noi. A studiat arhive, a comparat certificate medicale, medicamente folosite în vremea poetului pentru a scoate la lumină un tom intitulat, Nevropatii atipice Aspecte de patologie informațională. Referitoare  la  Eminescu, desigur. O impresionantă arhivă pusă în pagină, un discurs ferm, cu o logică imbatabilă. Volumul poate deschide o nouă formulă de cercetare în continuare a existenței lui Eminescu. Cartea este în ediție bibliofilă, în număr de 26 de exemplare, hors commerce, numerotate de la 1 la 26, purtând semnătura autorului, dăruite cu titlu gratuit prietenilor și colecționarilor. Centrul  Cultural Spiritual  Văratic unde ne aflăm, beneficiind fără îndoială de exemplarul  cel mai  sugestiv numerotat.

Un punct impresionant al manifestării a fost prezentarea filmului cu Zoe Dumitrescu Bușulenga, care s-a retras în ultimii ani aici, în acest binecuvântat loc. Vocea sa, gesturile, răspunsurile au adus în sală o stare emoțională specială. De asemeni a fost prezentată de către Anton Fabian cartea-mărturie, convorbirea cu Zoe Dumitrescu Bușulenga, Maica Benedicta, cum s-a numit după călugărie. 
Ziua s-a întregit și s-a îmbogățit cu încă un moment. Gândit tot pentru a dăinui. Emilia Țuțuianu a adus de la Iași, un tei auriu, vlăstar din teiul din Parcul Copou.

Sădirea acestuia în curtea Centrului Cultural Spiritual  este chiar o replică ingenioasă la lupta cu trecerea timpului... Parfum de epocă magică... Nu departe, la câțiva pași, se află mormântul Veronicăi Micle, pe care, în timp, poate crengile acestui tei îl va umbri protector.

Văratecul și-a îmbogățit istoria prin această ctitorie în care vor fi evocate numele oamenilor de seamă care au trecut pe aici. Scriitori și nu numai. Eminescu, asemeni unui far, Ibrăileanu, Sadoveanu, Ștefania Velisar Teodoreanu, Hogaș, Gala Galaction, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Cornelia Pillat, Gârleanu, Bartolomeu  Anania și mulți alții.

Cu părere de rău am părăsit Văraticul, purtând în suflet ospitalitatea şi căldura maicii stareţe Iosefina, dar cu speranţa că ne vom revedea pe viitor.

O anume aură de lumină magică, venind parcă dinspre Pădurea de Argint plana neostoită la plecarea noastră…

Veronica Balaj