" Veronica Balaj, un nume în literele cetaţii"

Scriitoarea Veronica Balaj, realizatoare de emisiuni radio a alcatuit o colectie de 200 de voci celebre .

Veronica Balaj, un nume în literele cetatii, ale tarii si dincolo de ea, autoare de volume de referinta, dar si de emisiuni radio de aceeasi dimensiune, si-a însusit cu prisosinta spusele unui trezorier american, conform carora nu mai trebuie sa muncesti, atât timp cât în viata poti face ceea ce-ti place...În locuinta ei timisoreana se împletesc atmosfera sobra a creatorilor de valori, cu nostalgia lumii unei aristocratii de demult, sugerata de tablourile vechilor maestri banateni si de pe alte plaiuri, de biblioteca cu nestemate ale culturii universale si...cu cea degajata de eleganta si prietenia nedisimulata a gazdei, mereu zâmbitoare si de-apururi primitoare, excelenta partenera de dialog, mai cu seama când vine vorba despre doua lucruri, cele mai importante din viata ei: cartile pe care le citeste, cele pe care le scrie si...dar nu stie în primul moment sa-mi precizeze prioritatile, radioul sau harul pentru scris.
  Gerhard BINDER

[Glasurile lui Mircea Eliade, Nichita Stanescu, Eugen Todoran si Damian Ureche sunt cîteva dintre cele mai pretioase documente]

„Vocea umana este un tezaur magic, atât de senzational, încât împreuna cu ea, poate vibra în timp o parte din noi“, spune realizatoarea de emisiuni la Radio Timisoara, poeta si prozatoarea Veronica Balaj. Pasiunea ei pentru microfon si comunicarea pe unde hertziene, s-a materializat între altele, într-o colectie de voci ale unor personalitati de marca din cultura româneasca si internationala contemporana.

  Veronica Balaj, un nume în literele cetatii, ale tarii si dincolo de ea, autoare de volume de referinta, dar si de emisiuni radio de aceeasi dimensiune, si-a însusit cu prisosinta spusele unui trezorier american, conform carora nu mai trebuie sa muncesti, atât timp cât în viata poti face ceea ce-ti place...În locuinta ei timisoreana se împletesc atmosfera sobra a creatorilor de valori, cu nostalgia lumii unei aristocratii de demult, sugerata de tablourile vechilor maestri banateni si de pe alte plaiuri, de biblioteca cu nestemate ale culturii universale si...cu cea degajata de eleganta si prietenia nedisimulata a gazdei, mereu zâmbitoare si de-apururi primitoare, excelenta partenera de dialog, mai cu seama când vine vorba despre doua lucruri, cele mai importante din viata ei: cartile pe care le citeste, cele pe care le scrie si...dar nu stie în primul moment sa-mi precizeze prioritatile, radioul sau harul pentru scris. La ea însa ambele se completeaza rciproc. „Viata literara“ si „Caruselul cultural“ de la Radio Timisoara si zilele si noptile petrecute la masa de lucru, „santierul literelor“, cum uneori îi place sa-si numeasca citadela creatiei, sunt tot atâtea repere în viata ei de om de carte si daruit cu trup si suflet, comunicarii pe unde hertziene. Pentru ca scriu despre ea la Senzational, îmi spune ca pur si simplu senzational e faptul ca-si iubeste meseria, ca stie sa pretuiasca clipa, existenta, frumosul, îsi cauta emotiile sublime, „întâmplarile, cele pe care le-am depasit si cele pe care le asteptam“. „Când te afli fata-n fata cu cineva care-ti transmite o unda de emotie, una dintre cele înaltatoare, simti ca nu traiesti degeaba“, spune poeta, cea care ca ziarista a cunoscut sute de nume de marca din cultura româneasca si nu numai...La tot atâtea voci se ridica interviurile pe care le-a realizat, dialoguri luând calea eterului si încântând milioane de ascultatori. A avut fericita sansa de a fi autoarea timp de 15 ani - si chiar pe mai departe - a celor doua emisiuni de radio complexe, care-i definesc personalitatea si carora, fireste, le-a conferit an de an câte ceva din complexa ei personalitate de poeta si romanciera. De fapt dorinta ei de a încredinta pentru eternitate, peliculei magnetice sau altor suporturi electronice, vocile celor care i-au intersectat drumurile creatiei si cele ale emotiilor daruite apoi tiparului, s-a nascut într-unul din studiourile postului de radio de pe strada Pestalozzi, locul unde si-a petrecut o buna parte din viata si de unde pornesc cuvintele încarcate de sperante…Veronica Balaj a înmagazinat acolo mai bine de 200 de voci celebre care alcatuiesc acum o parte importanta din truda fiintei ei si din tezaurul sonor al fonotecii. De fapt totul a început chiar înainte de 1989…

O piesa pentru costumul lui Blaga

       Amintirile Veronicai Balaj izvorâte din vocile stocate de-alungul anilor, au ramas sa ne apropie celebritatea celor care mai sunt sau au plecat spre alte zari…Vocea calda si blânda a doamnei care a fost Lelia Rugescu, nepoata poetului, dramaturgului si eseistului Lucian Blaga, mai rasuna aevea parca în constiinta celor care l-au iubit si pretuit pe autorul “Poemelor luminii” si al “Curtilor dorului”. În casa Leliei Rugescu se faurise un restitutio, atunci la vizita Veronicai Balaj la Lancram, un dar care avea sa dainuie prin vocea poetului. O scrisoare cuprinzând o sceneta, care a reînviat un crâmpei de viata de pe vremea când Blaga era liceean la Brasov, a prins viata la microfonul Veronicai Balaj. O savuroasa comedioara în care erau distribuiti toti membri familiei, imagina o doleanta a tânarului: un costum pentru pubertul crescut în înaltime si cu mustata mijita firav. Fireste sceneta a “prins” în familia juvenilului autor, Blaga însusi, iar costumul a fost “produs” întocmai, spre fericirea celui care si-l dorea cu atâta ardoare. De altfel sceneta a constituit si o premiera la Radio Timisoara. Lelia Rugescu, trecuta si ea în eternitate, o legenda într-o fonoteca cu “voci de aur”, istoriseste despre o viata pe care a trait-o în copilarie alaturi de cel ce urma sa devina unul din poetii natiunii. Este, marturiseste Veronica, interviul care-i este cel mai drag.

Ion Barbu vs. Calinescu

       În galeria vocilor strânse de Veronica Balaj, se înscrie si cea a sotiei poetului Ion Barbu, pseudonimul lui Dan Barbilian. Vocea d-nei Gherda Barbilian i-a deschis universal celui care a fost matematicianul si poetul versurilor parnasiene, al melcilor si al “Jocului secund”, într-o atmosfera austera, cu patul în care îi placea sa scrie când nu era la Capsa. Aceeasi voce i-a evocat strada în care poetul a aruncat cu Istoria literaturii române dupa Calinescu, fiindca nu i-a placut ce scrisese despre el, vocea Gherdei Barbilian, sotia care pastrase cu sfintenie si asezase lânga sufletul ei fiecare cuvânt care însemna spirit si marturie a unor vremuri si lumi, adunate în pretioase însemnari destinate unei carti despre Barbu-Barbilian…O întâmplare pe care Veronica Balaj n-o poate uita, s-a petrecut pe când o înregistra pe venerabila doamna. “La urma parca mi-a dat ghes diavolul si am întrbat-o de vârsta”, îsi aminteste. I-a spus. Avea multi. Când s-a încheiat interviul, i-a spus delicat: “Draguta, sterge te rog partea cu vârsta. Feminitatea nu îmbatrâneste niciodata”.

Nichita si cuvintele pentru fata blonda

       Vorbe de duh si de suflet i-a spus Nichita Stanescu, la prima si ultima ei întâlnire cu poetul, care la un an dupa aceea a plecat în lumea umbrelor. I-a ramas însa fiinta într-o voce. A impresionat-o aparitia celui care atunci la fine de octombrie a intrat navalnic în sala festiva a Caminului cultural din Teremia Mare. Se organizase o tabara de pictura si poezie, la care Nichita fusese invitat de onoare, îsi aminteste Veronica Balaj de acel moment, când poetul fusese asaltat de cei prezenti, dintre care majoritatea îl tutuiau. “Emana o unda stranie, aproape o vraja si ma intriga teribil ca-l tutuiau pe acel mesager al poeziei românesti, cu privirea albastra”, spune Veronica astazi, refacând în subconstient imaginea celui disparut…În cele din urma s-au asezat alaturi, pe scaunele de la masa pregatita festiv. A vrut sa-l serveasca. A refuzat spunând: “Ia te uita ce fata blonda si frumoasa mi-e comeseana”. Din acea clipa, îsi aminteste ea, a prins viata ideea de a-l imortaliza pe poetul de investigatie al absolutului. A retinut cu luare aminte fiecare fraza rostita, atunci când el i-a explicat deosebirea între greseala si eroare. Una din întrebarile care cu obstinatie îi scruta constiinta, era, - moment de inconfundabila duiosie si aproape feciorelnica inocenta, - cum de le-a permis sa-l tutuiasca. “Noi poetii suntem o mare ceata de nebuni, care nu purtam cravate si manusile la vedere”, i-a raspuns. “A fost nu doar un poet, ci o raza de întelepciune, vocea lui un mesaj care ramâne fiinta vie pe veci”, îsi aminteste Veronica Balaj

Memoria vocilor de dincolo

       “Este greu de explicat ce simti, când te ajung din urma vocile sufletelor care s-au ridicat în eternitate. Logica e biruita de o imensa deruta si nimic nu suplineste acea clipa care te razbeste”, spune poeta si scriitoarea existentelor zdrobite de stânca deznadejdii. “Atunci, împreuna cu acel mesaj te împresoara durerea, pe care uneori nici vremea nu ti-o poate tamadui”, mai spune ea…Asa s-a întâmplat într-o frumoasa zi de primavara, sub o imensa magnolie înflorita, în curtea studioului de pe strada Cluj, unde venise poetul Alexandru Jebeleanu, sa-i vorbeasca despre noul sau volum de poeme. Urma sa-l lanseze peste putin timp. Dar n-a mai fost sa fie. L-a parasit viata în plina strada. În buzunarul hainei avea numarul de telefon al poetei Veronica Balaj. Asa l-au identificat infirmierii spitalului în care fusese adus. Au ramas vocea si jurnalul poetului. Fusese ultimul sau interviu la Radio Timisoara…Acelasi sentiment de neputinta a cuprins-o atunci când studentii si profesorii Universitatii de Vest l-au comemorat pe eruditul professor dr. Eugen Todoran. Glasul dascalului pretuit, rasunând în aula, a cutremurat atât de mult, încât a reverberat înca multa vreme în constiinta fostilor colegi si studenti. Acelasi moment s-a repetat si în Capitala, la Uniunea Scriitorilor.
       De fiecare data, se confeseaza Veronica Balaj, îi dau târcoale tristetile aproape de netamaduit, când îi revin în memeorie vocile lui Mircea Eliade, primita în dar de la colegul Petru Cârdu de la Radio Novi Sad, cea a lui Damian Ureche sau a lui Stefan Augustin Doinas. Odata mai mult si-a dat seama de mesajul extraordinar pe care-l transmite vocea umana, într-un moment care a marcat-o profund. Realizazse o emisiune înregistrata cu actorul Sandu Simionica, ce avea sa fie difuzata peste câteva zile. La scurt timp, într-un Ajun de Craciun a venit vestea mortii naprasnice a aristului…În timpul slujbei de înhumare, stranie coincidenta, la Radio Timisoara se auzea vocea lui Sandu Simionica, recitând din creatia eminesciana…Nu-si disimuleaza un zâmbet nostalgic si tristele aduceri aminte, pentru cel ce a fost Damian Ureche, poetul, epigramistul, cerebralul, care într-o admirabila prietenie cu criticul de aerta Radu Melnic, repeta în nesfârsitele si neuitatele nopti de versuri si spirituala boemie, pentru eternitate parca, zicala-i devenita aproape celebra: „Sunt poet si sunt vremelnic, eu si amicul Radu Melnic.” Stapâna vocilor îl abordase cu necontenite rugaminti, cu dorinta de a-i retine pentru mai apoi, glasul si tulburatoare-ai poezie, zadarnic parca, pâna când...un vin de viata lunga, clipe de voioasa destindere cu nobilimea poeziei banatene si redutabila ei putere de convingere, l-au adus în fata microfonului, pe rebelul cuvintelor de spirit. A fost...vremelnic; a ramas un glas.

O galerie deschisa

       Memoria benzilor si a CD-urilor care a retinut apoi cu minutiozitate vocile, marturii de inestimabila valoare, ale marimilor scrisului românesc de pretutindeni, cea a scriitorilor timisoreni Sofia Arcan si I.D.Theodorescu, plecati în eternitate, rostirile celor reveniti în patria de dincoace de Prut, Leonida Lari si George Vieru, cele ale poetilor si prozatorilor Ion Alexandru, Dinu Flamând si George Astalos din Paris, Saul Carmel din Israel, Mirela Roznoveanu din New York, George Uscateanu, cel care a trait 50 de ani în Spania, ale oamenilor de cultura din Germania, Elvetia si Belgia, a devenit în timp o adevarata enciclopedie sonora pentru viitorime…
       Veronica Balaj vegheaza si astazi, neostoita, la hotarul vocilor de marca, stacheta ambitiilor a crescut la fel ca valooarea celebrelor glasuri, care populeaza o fonoteca. La comoara din rafturile de dincolo de zidurile tacute ale unui edificiu, vocile de ieri si de azi, cu încarcatura lor de întelepciune, bucurie si uneori tristete, s-a adaugat între timp alta pleiada de rostiri, cu bogatia ei de învataturi si pilde. Vocile lui Titus si Dan Slavici, descendentii ardeleanului, care ne-a lasat “Moara cu noroc” si “Lumea prin care am trecut”, “toate se vor stranse cu dragoste netarmurita pentru ca apoi sa fie traduse în slove scrise, încredintate tiparului, spre a se asterne în timp, chiar si mult mai târziu, o parte din fiinta vie, care este vocea omeneasca”…

Întoarcere în timp ( caseta )

       De-o schioapa fiind, o pâlnie îi servea drept microfon. Ei îi încredinta Veronica, glasciorul de clopotel…Dupa ce a terminat literele la Cluj, mai – marii postului de radio din Târgu Mures îi citisera lucrarea despre Oskar Walter Cisek, un poet de expresie germana din România si voiau s-o afle pe fata care o scrisese. Au cunoscut-o, i-au vazut scrisul si i-au auzit si vocea…care le-a placut chiar, o voce tânara numai buna pentru emisiunea dedicata copiilor. Acolo a si ramas pentru un rând de ani. Astfel a început o cariera, cu vocea, pentru multe alte voci, care aveau sa-i fie profesiune de credinta, ce se masoara în ani de experienta si prestigiu…A scris 20 de volume de poezie si proza, între care unul pentru studentii ei de la facultatea de jurnalistica, “Istoria clipei la microfon”. La Viena a vizitat celebrul cartier Nussdorf, unde au impresionat-o casele vechi de un pitoresc aparte, inspirându-i cele 7 povestiri, “De 7 ori viata”. Volumul de poezii “Bautorii de nepasari”, a fost lansat tot în Austria, la Graz. Romanul ei de referinta ramâne… deocamdata “Baltazara”, romanul unei deznadejdi de tip existentialist. A lansat volume la Paris, Bruxelles, New York si Roma, unde a “cules”si nenumarate voci ale culturii universale.

“…cred în puterea cuvântului” ( caseta )

       “…Cuvântul uman este atât de puternic si de insinuant, încât îl va oblige pe om sa încerce o imortalizare a acestui important ceva din personalitatea lui…Cred în puterea cuvântului…ne leaga din epoci în epoci. El ofera Olimpuri, dar si caderi…Cuvântul vorbit la radio zboara în eter, dar are un impact care poate sa dainuie în memoria sau în sufletul unui ascultator…Daca as putea as darui cuvinte bune la toata lumea…Fara Radio Timisoara as fi straina de mine însami. Este ca si cum ar trebui sa plec de acasa… Scriu numai când am timp, în general sâmbata si duminica…Colegii mei de breasla…mi-au spus sa nu mai tradez, sa trec înapoi la proza”…( fragment dintr-un interviu acordat de scriitoarea Veronica Balaj, publicatiei Actualitatea lugojeana, an III, mai 1999 )

Pagina realizata de GERHARD BINDER