O carte are totdeauna drumul său după ce a fost editată. Autorul o desprinde, o rupe de sine prima oară după ce a scris-o şi a pitrocit-o din propriile-i gânduri şi trăiri, a doua oară, gestul se repetă la alte cote şi conotaţii în momentul primei întâlniri cu publicul, la aşa numitele lansări. De data aceasta, am a vorbi despre o carte care a pornit în lume, la prima confruntare cu publicul său, fără să fie şi autorul prezent. O carte scrisă dintr-o adâncă însingurare, iată, se aşează în memoria primilor cititori, de una singură. Ajutată de editor, de prezentatori, dar dincolo de aceştia, ea este singură, Şi e foarte frumos acest început de istorie al unei publicaţii. Este ca un om singur care ştie că, atunci e mai puternic, atunci când trebuie să înfrunte totul singur, dă măsura forţei sale aşa că, noi, cei din rândul al doilea, (prezentatori, editor, prieteni ai autorului), nu am făcut decât să ne raliem unei bucurii noi, unei prelungiri a stărilor scriitorului aflat la câteva mii de kilometri depărtare de toposul cărţii.
La Ciudanoviţa, lângă Oraviţa, într-o după amiază, toamnă, 2009, cartea semnată de Ben Todică, (aflat în Australia în zilele calendaristice dar ici în nopţile de dor), "şi-a semnat colaborarea cu memoria timpului”.
Se numeşte absolut sugestiv "ÎNTRE DOUĂ LUMI". Apărută la Editura Atticea din Timişoara, sub îngrijirea editorială a Marianei Gurza, ea însăşi creatoare de universuri poetice, cartea în discuţie a fost prezentată mai întâi şi mai întâi, la Şcoala Generală din Ciudanoviţa. Fosta localitate minieră, azi mineritul din zonă fiind o amintire, îţi lasă impresia unei lumi astrale, părăsite, doar "şcoala este vie" cum spunea în discursul său, Mariana Gurza. Copii care au aflat atunci că există pe lume scriitori şi încă vii, că unul dintre aceştia a stat cu ani în urmă chiar în băncile lor, unde învaţă ei ce mai este nou şi vechi în lumea mare, aceşti copii au fost primii care au făcut cunoştinţă cu cartea. Insist asupra acestui moment din mai multe motive, unul inatacabil fiind acela că, autorul a trecut în paginile volumului tot ce a lăsat urme în memoria sa afectivă: oameni, întâmplări din oraşul copilăriei sale, Ciudanoviţa, dar, insist mai ales pentru că, aceşti primi cititori ai cărţii, copii din băncile vechi, scrijelite de generaţii, aceşti copii, nu au mai primit niciodată în dar o carte (în afară de cei care au fost premianţi la fine de an şcolar) dar, cei aflaţi la acel moment în faţa cărţilor şi a unor persoane (adică, editorul, o fostă colegă de-a scriitorului şi prezentatoarea în persoana mea), noi deci, îi atrăgeam într-o aventură a lecturii spunând că în paginile acelea se vorbeşte despre părinţii lor, sau despre oameni din sat pe care şi ei îi cunosc. O minunaţie. La întrebarea când au mai primit cărti în dar, au fost derutaţi, cum adică în dar o carte? Au rămas miraţi şi apoi, au răspuns, noi??? Niciodată. Se părea că albastrul ferestrelor şi al uşilor vopsite proaspăt se învolburează şi nu mai ştiam care-i limita între bucurie şi amărăciune. În secolul XXI, nişte copii primeau pentru prima oară în dar o carte. Era prima oară când ei erau în acest fel privilegiaţi. Ei erau importanţi indiferent de notele primite în catalog. Ei meritau în ziua aceea o carte în dar. Şi visul le-a fost pe dată împlinit, iar noi, ne-am mirat în continuare în secret, ne-am marcat ziua cu bucuria că i-am întâlnit pe aceşti primi iubitori ai cărţii în care memoria afectivă a unui fost localnic, îi face părtaşi la o mărturie emoţionantă.
Trecând peste acest moment care poate părea un amănunt, dar la care, vă asigur, se poate medita până se va ajunge la paliere socio-culturale, ei bine, trecând totuşi peste acestea toate, aş vrea să remarc faptul că volumul în discuţie se situează la limita între documentar şi artistic, între publicistică şi artă literară, aşa cum autorul însuşi este deopotrivă şi cineast şi scriitor, şi om de radio şi publicist în mai multe reviste din ţară sau din Australia. El este la fel, omul de suflet al Ciudanoviţei dar şi al Oraviţei, unde în aceeaşi zi a avut loc încă o lansare a cărţii la Teatrul Mihai Eminescu, for cultural invocat în paginile cărţii cu o căldură aparte şi care l-a marcat afectiv pe autor când era copil.
Cartea rezistă prin ceea ce s-ar numi într-o formulă foarte europeană, "interculturalitate". Autorul şi-a asumat o altă cultură pentru a se acomoda în noua ţară dar, nu se desprinde nici o fărâmă de cultura din Banatul copilariei sale, care i-a imprimat o emblemă spirituală pentru totdeauna. Interferenţa între aceste două spaţii spirituale fiind una dintre punctele de boltă ale cărţii, Cheia textelor este fără îndoială reiterarea unui TOPOS. Toposul existenţei imprimată în memoria sa afectivă.
O anume stare spirituală acumulată în copilărie leagă într-o formulă tainică, discretă, toate cele patru capitole ale cărţii. Se adună în aceste pagini, oameni cunoscuţi demult, prietenii durabile, nostalgii, identităţi afective aşa încât, poţi spune în finalul lecturii că avem de-a face cu o carte document socio-istorico-afectiv.
Dimensiunile înţelesurilor pot fi chiar mai multe dar ne-am referit doar la cele principale. O carte în care lumea descrisă este diversă şi mai nouă şi mai veche, mai ales veche, norma morală după care este asimilată interior, (şi e vorba de o lume în mişcarea anilor aproape cinematografic, o lume care se întinde pe câteva zeci de ani), este norma memoriei afective, constructive. Convergenţa SENSURILOR unei lumi în diversitate se înşiruie şi curge cât se poate de veridic în paginile cărţii.
Volumul domnului Ben Todică ne mai dovedeşte încă odată forţa artei.
Graniţele devin fum atunci când e vorba de cărţi.
VERONICA BALAJ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu