JUDECATA literatorilor
Trăim un timp cu intensitatea celui datorat unor mari
evenimente, din ce în ce mai grăbit, mai superficial, în care viaţa se
interferă cu ficţiunea, cu lumea imaginarului, coborând din universul
structurat al culturii în decursul câtorva milenii. Trăim o vreme a
interşanjabilităţii valorilor culturale, după principiul facil al psihologiei
individuale, al gusturilor formate acum după alte principii, complet distonante
cu acumulările şi criteriile celor de dinaintea noastră cu doar jumătate de
secol. Lumea cărţii, fie ea a editurilor, fie a librăriilor şi bibliotecilor,
lasă acum la o parte ficţiunea, parabola exemplară, personajul de excepţie,
construit după toate regulile tipologiei unui specific al unei zone, naţiuni,
continent, ca în prim plan să apară jurnalul intim al unor personalităţi reale,
memoriile unei vieţi trăite într-un dat istoric, astfel că eroul devine însuşi
autorul cărţii, ca într-o perpetuă confesiune scrisă la persoana întâi.
Receptorul,
recte cititorul de azi e mult mai interesat de viaţa unor oameni reali pe care
i-a cunoscut direct sau prin media, pe care-i înţelege mult mai bine decât pe
contele Mâşkin sau pe Ivan Karamazov. Ficţiunea trece într-un plan secund, când
realitatea e de multe ori peste imaginarul unui creator. S-a trecut, doar în
câteva decenii, de la acceptarea unei poveşti scrise la persoana a treia, la
replica directă a unui om aşezat pe un soclu, mai fragil sau nu, dintr-o pădure
de socluri în mişcare. Aceasta e lumea de azi aşa cum ni se arată la capătul
primului deceniu din mileniul abia început. E firesc aşadar ca în acest context
să aibă căutare cărţile de interviuri cu personalităţi dintr-un domeniu sau
altul şi în primul rând tocmai dialogurile cu cei care făuresc literatură
oriunde pe mapamond.
Fire
de bun gazetar, care percepe exact timpul în care trăieşte, culoarea epocii,
dublată de condiţia de scriitor, Veronica Balaj oferă cititorilor poate cea mai
la zi carte a sa, această suită de interviuri exemplare luate unor oameni reali
din România, Canada, Germania, Australia, Elveţia ş.a., la rându-le majoritatea
scriitori. O suită de gânduri, ca într-un dialog platonician desfăşurat azi,
despre condiţia scriitorului român din diaspora, despre crezul său în cultura
lumii, despre sinele edificat departe de ţară, într-un spaţiu propice
înnoirilor literare şi culturale, despre marile prietenii cu personalităţi ale
lumii culturale şi ştiinţifice de acolo, de aici, despre propriile lor vieţi
petrecute într-o lume unde globalizarea culturală s-a întâmplat deja. Şi nu în
ultimul rând despre ceea ce mai reprezintă ţara de baştină, cultura ei, de
ieri, de azi, într-un context lărgit de orizontul depărtării, pe unul sau altul
dintre continentele unei planete de oameni dintr-o margine de galaxie.
Ca
scriitoare, ce s-a impus atât în proză cât şi în poezie, Veronica Balaj
transformă interviul gazetăresc într-un dialog uman, cultural, preluând ceva
din maieutica celor desfăşurate între oameni de aceeaşi meserie, ici şi acolo
punctate cu fapte inedite din biografiile mai mult sau mai puţin cunoscute ale
personalităţilor cu care stă de vorbă, ori cu detalii necunoscute marelui
public din crezurile creatorului român din diaspora, de contextul în care a
evoluat şi s-a impus ca om de cultură. Citind interviurile simţi comuniunea
stabilită între cel ce-şi deschide sufletul şi cel care iscodeşte, între
reporter şi cel intervievat.
Se
conturează astfel un fel de lume care interferă cu cea a culturii ţării de
baştină, cu specificul ei integrat unui alt specific cultural, intuindu-se
liniile comune creatorilor de oriunde din lumea oamenilor. Se conturează marea
dragoste stabilită între scribul de aici şi cel stabilit sau trăitor într-un
alt capăt de lume, care poartă cu sine o aceeaşi matrice umană, un acelaşi tip
de creator, un acelaşi fel de a percepe viaţa, destinul, credinţa sa în
viitorul literaturii şi artei. Nimic convenţional, nimic forţat, ca într-o mare
bibliotecă, unde pot sta pe un acelaşi raft operele scriitorilor de alaltăieri
cu ale celor de azi.
O
lume de personalităţi ce comunică între ele, îşi cunosc detaliile vieţii şi
creaţiei şi nutresc o permanentă dorinţă de a se exprima la nivelul şi în
contextul lumii culturale în care trăiesc. O lume formată din aproape treizeci
de personalităţi reunite într-un colocviu despre creaţie şi viaţă puse sub un
titlu grav: Areopagus, care, după cum ştim, reprezenta un tribunal
suprem în Grecia antică, tribunal al unor minţi contemporane nouă ce judecă
lumea noastră din perspective şi unghiuri diferite, păstrându-şi în comun doar
un acelaşi crez în suflet şi producţiile lui artistice.
Contribuţia
Cristinei Mihai, cu acuitate, vine să între-
gească imaginea jocului, anume acela de convorbire, de tăifăsuire pe
marginea vieţii, a credinţei în artă, a lumii în care trăim, cotropită de
evenimente ce se succed cu repeziciunea imaginilor de la un buletin de ştiri,
făcându-ne părtaşi la viaţa tuturor oamenilor de oriunde din lume, cu dorinţa
expresă de a-i iubi, spre a putea să le oferim partea noastră de suflet
convertită în creaţie literară. Mai pragmatici sau dimpotrivă scriitorii
chemaţi la dialog întregesc poate imaginea complexă a lumii literare de azi, pe
care cititorul român o cunoaşte prin miile de traduceri ce se fac la noi, prin
continua comunicare stabilită intermediat între creator şi cel ce trebuie să-şi
regăsească propria sa personalitate, propriile sale gânduri şi speranţe în arta
literatorului.
E
un flux ce nu mai poate fi controlat, dirijat, în iureşul unei istorii
evenimenţiale la care participă deopotrivă oamenii de pe toate continentele
planetei, într-un moment când recursul la istoria trecută pare absorbit de
acest văl al Maiei, prezentul, iar înţelepciunea anticilor, revine în butade
contemporane ruptă de autorii lor reali de demult. E un prezent care te obligă
să-l trăieşti aşa cum e şi să aştepţi ca senectutea să-ţi aducă detaşarea
necesară înţelegerii adevăratului sens al competiţiei.
Paul Eugen BANCIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu